Zi de pandemie la malul marii

 M-am sculat ieri dimineata cu un chef nebun de mers la mare. M-am si dus. Organizata din fire, mi-am facut un ibric de cafea acasa, am pus atenta intr-o sticla mica de vin si am plecat spre faleza. Vorbeam cu sor'mea pe what's app si tineam sticla in mana - emana o caldura placuta pe frigul ala de la 8 dimineata. Dupa vreo 20 de minute am inceput sa zaresc marea. Era asa calma si albastra..Albastru azur. Se confunda cu cerul aproape. Nu am vazut niciodata asa mare albastra. Tot vorbind cu sor'mea incep sa realizez ca lumea care traia sanatos (respectiv alerga pe faleza) se uita cam cu mila la mine. Mai exact ochii lor se indreptau catre sticla mea de vin plina cu cafea. Singurul care m-a privit cu simpatie a fost un homeless. Ce simpatie..cu invidie as zice!